ALEGERI PARLAMENTARE 2020. La Spitalul Marius Nasta se votează, în condiții de pandemie

ALEGERI PARLAMENTARE 2020. La Spitalul Marius Nasta se votează, în condiții de pandemie
La Spitalul Marius Nasta se votează, în condiții de pandemie. Foto: Antena 3
Publicat: 06/12/2020, 16:29
Actualizat: 06/04/2021, 14:36

Pacienții din unitățile medicale din București votează, duminică, la alegerile parlamentare. La spitalul Marius Nasta democrația continuă, iar membri ai comisiei de vot de la Biroul Electoral al Sectorului 5 merg cu urna mobilă la persoanele infectate care și-au exprimat dorința de a exercita dreptul de vot,

Imbrăcați în combinezoane speciale pe care le poartă și medicii, membrii comisiei electorale merg cu urna din ușă în ușă, la fiecare salon, și stau la dispoziția tuturor persoanelor care își doresc să voteze.

Foto: Antena 3

Pe lângă procedura clară de siguranță, cei care și-au dorit să își exprime opțiunea electorală au fost nevoiți să depună o cerere până ieri, 5 decembrie, și să prezinte documentele necesare care atestă că se află în carantină sau în izolare.

Potrivit managerului Institutului „Marius Nasta”, Beatrice Mahler, 12 pacienți internați în unitatea medicală au cerut să voteze cu urna mobilă.

Zeci de pacienți din unitățile medicale din Capitală au solicitat urna mobilă

Comandantul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila„, Florentina Ioniță-Radu, a afirmat că au cerut să voteze cu urna mobilă 30 de pacienți de la unitatea medicală și șase pacienți de la unitatea ROL 2.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență Floreasca, medicul Bogdan Oprița, a declarat pentru AGERPRES că 27 de pacienți au solicitat urna mobilă.

Se votează cu urna mobilă și la Spitalul Universitar de Urgență București, unde au fost făcute 32 de solicitări în acest sens.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului „Elias”, Silvius Negoiță, 8 pacienți internați în unitatea medicală au solicitat să voteze cu urna mobilă.

La Spitalul „Dr. Victor Babeș” au fost făcute în jur de 100 de solicitări pentru votul cu urna mobilă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Măcelarul de eunuci”: Un bărbat care a făcut o afacere filmându-se în timp ce își...
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr...
De ce nu a fost înmormântată Naomi până acum. Noi detalii cutremurătoare
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
“Vreau să fie și el la trei metri cum este fata mea”. Mama tinerei decedate...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
Cine va fi succesorul lui Putin?
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Devine obligatoriu de la 1 OCTOMBRIE 2024. Se va aplica în absolut TOATĂ România
Exclusiv: Cu cine l-a înlocuit Simona Halep pe Toni Iuruc. Tenismena, surprinsă în fapt
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem...
Irina Loghin, indignată de modul în care este tratat Florin Piersic: ”Mai mare bătaie de...
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul...
Rafael Nadal nu este „100% sigur” dacă se va mai întoarce la Openul Italiei
×